Mergi la conţinutul principal

Bună, sunt medicU
Spune-mi, ce te doare?
Îți pot evalua gratuit starea de sănătate

MedLife s-a alăturat misiunii SanoPass de a promova un stil de viață sănătos. (Vezi detalii aici)

Anonim in Fitness

Accesorii Fitness pentru Femei

Cu toții recunoaștem importanța unui stil de viață activ, cât și beneficiile pe care sportul le are asupra fizicului și pshicului nostru.

Accesul facil la informație și resursele aproape nelimitate au făcut ca practicarea sportului să fie la îndemâna oricui și să se poată desfășura eficient și la sală, cât și acasă sau în aer liber – nu ne mai trebuie decât voința și disciplina de a face sport. Sau poate și niște accesorii?

Cu siguranță că orice formă de activitate fizică este binevenită și mult mai eficientă decât lipsa ei, iar pentru a începe de multe ori nu ai nevoie de nimic deoarece sunt nenumărate exerciții care se pot lucra doar cu greutatea propriului corp, însă există foarte multe accesorii care ne pot eficientiza antrenamentele și chiar ne pot ajuta să monitorizăm mai bine activitatea și progresul nostru.

Există pe piață o multitudine de accesorii de fitness, astfel că de multe ori poate deveni copleșitor sau dificil de înțeles ce accesorii chiar ne ajută sa eficientizăm antrenamentele și ne ușurează viața și ce accesorii sunt doar opționale. De exemplu, saltea de yoga vs sticla de apă – dacă practici fitness acasă cu siguranță salteaua pentru exerciții este un real ajutor deoarece te ajută să îți păstrezi postura și te protejează de dureri în timpul antrenamentelor, dar o sticla de apă specială poate face același lucru ca și o sticla normală, importantă aici fiind hidratarea. Desigur că pe măsura ce sportul devine parte din rutina ta astfel de accesorii precum sticla specială de apă te pot ajuta să irosești mai puțin plastic și să te pună în dispoziția necesară, însă nu este o necesitate pentru a începe.

În acest articol vom trece în revistă diverse tipuri de accesorii fitness și avantajele acestora astfel încât să poți lua cea mai bună decizie legată de accesoriile în care vrei să investești.

  • Brățara fitness: această brățară reprezintă un gadget util în menținerea unui stil de viață activ deoarece poate monitoriza aspecte precum: pulsul, calorii arse, ore de somn, număr de pași etc. De asemenea,  o astfel de brățară îți poate seta alarma pentru a îți aduce aminte să faci mișcare, să bei apă sau poate face recomandări pentru orele potrivite de somn. Mai mult decât atât cu ajutorul unei astfel de brățări poți seta obiective și poți urmări progresul
  • Salteaua pentru abdomene este un alt accesoriu ieftin și practic. Plasarea acestei saltele sub spate va ajuta la evitarea durerilor de spate sau a disconfortului și astfel te vei putea concentra pe mișcările abdominale, iar antrenamentul tau va fi mult mai eficient
  • Salteaua yoga -  deși numele acestei saltele te poate face să te gândești că salteaua este destinată exclusiv pentru exercițiile de yoga, de fapt această saltea poate fi folosita pentru majoritatea exercițiilor de fitness pe care le practici acasă. Scopul acestei saltele este să îți asigure confort pe durata practicării antrenamentelor astfel incât să nu le faci direct pe podea sau covor deoarece acestea pot cauza disconfort. Exista o multitudine de modele cu texturi și grosimi variate, iar in funcție de preferințele tale și de exercițiile pe care le practici o poți alege pe cea potrivită pentru tine. Această saltea este mai degrabă o necesitate pentru practicarea exercițiilor acasă deoarece îți asigură confort pentru a păstra o postură corectă în timpul antrenamentelor evitând astfel să ai dureri sau disconfort
  • Mingea fitness reprezintă accesoriul perfect pentru a îmbunătăți postura chiar și când stai la birou. Mai mult decât atât, poate fi ultizată în majoritatea exercițiilor de fitness și ajută la stimularea mușchilor abdominali și a mușchilor care susțin coloana ceea ce va conduce la un echilibru mai bun și o postură corectă.

Așadar, pe piață există nenumărate accesorii care pot fi de un real ajutor, iar altele sunt opționale, însă toate sunt menite să te ajute să îți desfășori cu ușurință antrenamentele. Încearcă să înțelegi utilitatea lor și reține că pentru a îți atinge obiectivele nu ai nevoie să cumperi toate accesoriile de fitness, ci doar să le introduci în rutina ta pe cele care într-adevăr poate fi adaptate stilului tău de viață și te pot ajuta să îți desfășori antrenamentele mai eficient.

 

Map

Scrie-ne Ai o întrebare
sau vrei un pachet personalizat?

Formular