Mergi la conţinutul principal

Bună, sunt medicU
Spune-mi, ce te doare?
Îți pot evalua gratuit starea de sănătate

MedLife s-a alăturat misiunii SanoPass de a promova un stil de viață sănătos. (Vezi detalii aici)

Mircea in Medical

Bolile copilăriei

Bolile copilăriei - cele mai frecvente afecțiuni

 

În perioada copilăriei pot să apară o serie de afecțiuni absolut normale atunci când sunt ținute sub control. Vizitele regulate la medicul de familie și o atenție sporită acordată copilului sunt cele mai bune metode de prevenire a complicațiilor ce pot să apară. Gripa sau pojarul sunt două exemple de care cu siguranță ai auzit, acestea fiind două dintre bolile frecvente în primii ani de viață ai copilului. Un sistem imunitar puternic va reuși să treacă fără repercusiuni peste simptomele deranjante, așa că ai grijă ca cel mic să fie hrănit corespunzător și să trăiască într-un mediu favorabil dezvoltării sănătoase.

 

Chiar dacă bolile copilăriei nu reprezintă un pericol pe termen mediu sau lung, simptomele pot să conducă la o stare generală proastă a mezinului, acesta fiind slăbit și lipsit de energie, având chiar și dureri în unele cazuri. În astfel de situații cel mai bine este să apelezi la sfatul medicului și să aplici tratamentele indicate pentru a-i ameliora simptomele și pentru a-l ajuta să se recupereze în timpul cel mai scurt posibil.

 

Cele mai întâlnite boli în copilărie

 

Atunci când devii părinte e important să fii cât mai informat cu privire la momentele mai puțin plăcute din copilărie. Cu cât cunoști mai bine simptomele unei boli, cu atât vei reuși să gestionezi mai eficient perioada respectivă. Controalele regulate la medic trebuie să fie o rutină și o dată la câteva luni e bine să apelezi la opinia unui specialist care poate să detecteze mult mai repede orice neregulă.

 

În continuare, îți prezentăm câteva dintre cele mai întâlnite afecțiuni în copilările, în așa fel încât să nu te panichezi dacă sesizezi simptome la copilul tău. Oricum, cu o alimentație sănătoasă, cu respectarea indicațiilor medicului și cu odihnă, cel mic se va recupera în scurt timp și își va recăpăta tonusul obișnuit, iar cheful de joacă se va întoarce și el.

 

  • Durerea în gât este o afecțiune des întâlnită în rândul copiilor și se manifestă prin tuse, dificultăți la înghițire, lipsa poftei de mâncare sau răgușeală prelungită.
  • Gripa este o boală contagioasă pe care deseori copilul o face după ce intră în contact cu colegii de la grădiniță. Virusul se transmite foarte ușor și provoacă febră, tuse, rinoree sau chiar vărsături, iar starea generală este una de oboseală.
  • Pojarul este o altă boală foarte contagioasă ce se transmite inclusiv prin aer. Primele semne ale pojarului sunt bubițele care apar pe piele după perioada de incubație a virusului. Cu supraveghere atentă, pojarul dispare în câteva zile, copilul având nevoie de foarte multe lichide și de consultul medicului pediatru.
  • Varicela este una dintre bolile copilăriei, foarte asemănătoare cu pojarul din punct de vedere al simptomelor. Pe piele apar bubițe mici și roșii care provoacă mâncărime și o stare de agitație, dar și febra sau pierderea poftei de mâncare. De cele mai multe ori, boală nu durează mai mult de 7 zile.
  • Otita este o boală dureroară la care copiii sunt mai predispuși decât adulții. Otita se manifestă prin dureri la nivelul urechii, febră și tulburări ale somnului. În cazul apariției acestei boli este nevoie de o consultație și, cel mai probabil, de tratament care să amelioreze durerea și celelalte simptome neplăcute.
  • Oreionul se manifestă prin inflamarea glandelor paratiroide sau a glandelor salivare și provoacă dureri la nivelul gâtului sau a urechilor, precum și febră și senzație constantă de oboseală. Cu cât este tratat mai repede, cu atât șansele de complicații sunt mai scăzute.
  • Infecția urinară este o afecțiune ce generează disconfort, iar copiii, chiar dacă știu să folosească toaleta, pot să aibă parte de accidente în timpul nopții din cauza nevoii de a urina frecvent. În plus, infecția urinară cauzează dureri abdominale, dureri în timpul urinării și senzația de arsură la nivel local.
  • Răceala este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei, asta pentru că este o boală respiratorie contagioasă și foarte ușor de transmis. Răceala se manifestă prin tuse, strănut, rinoree, dureri în gât, stări febrile și lipsa de energie.
  • Hepatita A mai este cunoscută și sub denumirea de boala mâinilor murdare și se transmite prin viruși. În cele mai multe cazuri apare din cauza unei igiene precare și este des întâlnită în cazul copiilor, mai ales în primii ani de viață atunci când ei nu înțeleg neapărat importanța spălării frecvente pe mâini.

 

            În lista de mai sus am cuprins doar câteva dintre cele mai întâlnite boli în copilărie. Este important să recunoști simptomele atunci când acestea apar, dar și mai important este să previi dezvoltarea bolilor prin vizite regulate la medic și, deloc de neglijat, printr-o alimentație cât mai sănătoasă și potrivită pentru organismului copilului tău. Un sistem imunitar puternic va reuși să combată orice viruși și, chiar dacă bolile apar, acestea nu vor lăsa urme, iar simptomele vor fi mult ameliorate. Cu cât acorzi o mai mare atenție acestor episoade din copilăria mezinului tău, cu atât starea lui se va îmbunătăți mai repede și își va recăpăta starea de bine.

Etichete:
Map

Scrie-ne Ai o întrebare
sau vrei un pachet personalizat?

Formular