Mergi la conţinutul principal

Bună, sunt medicU
Spune-mi, ce te doare?
Îți pot evalua gratuit starea de sănătate

MedLife s-a alăturat misiunii SanoPass de a promova un stil de viață sănătos. (Vezi detalii aici)

Mircea in Medical

Hepatita A - principalele cauze și tratament

O boală foarte răspândită ce afectează ficatul, hepatita A face parte din categoria bolilor virale și se manifestă cu precădere la copii și tineri, dar nici adulții nu sunt în totalitate exceptați de la a se infecta cu virusul VHA, cel care declanșează hepatita A. Primele simptome nu sunt specifice, însă medicul poate diagnostica în urma unor analize infecția cu virusul VHA. De obicei această boală apare acolo unde condițiile de igienă sunt precare, tocmai din cauza mediului nefavorabil.

 

De ce apare hepatita A?

 

            Focarele de hepatita A apar de cele mai multe ori în cazul copiilor care nu se dezvoltă într-un mediu igienic, asta pentru că duc mâinile la gură murdari sau mănâncă alimente contaminate. De asemenea, virusul VHA se poate transmite prin contact sexual anal sau oral.

            Conform unui studiu făcut de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în anul 2017, s-au înregistrat 2.512 cazuri de hepatită virală A, incidența la nivel național fiind de 12,8%000 locuitori; cu 27,3% mai mică decât în anul 2016. Din cele 2.512 cazuri de HVA, 50,2% au fost înregistrate la persoanele de sex masculin. În ceea ce privește mediul de rezidență: 61,1% cazuri provin din mediului rural și 38,9% din mediului urban.

            Hepatita A este o boală răspândită deoarece virusul manifestă o rezistență sporită în mediul extern, iar mediile cu igienă precară favorizează înmulțirea numărului de cazuri. Tocmai din acest motiv, în țările mai dezvoltate această boală apare mai târziu, în timp ce în țările sărace copiii sunt primii vizați de virus.

 

Principalele simptome ale hepatitei A

 

            În cazul adulților boala poate să prezinte forme mai severe decât în cazul copiilor. De asemenea, dacă sistemul imunitar este suficient de puternic simptomele pot să nu apară și boala trece de la sine. Cazurile ușoare durează de obicei câteva zile sau săptămâni, în timp ce formele grave se pot întinde pe câteva luni, chiar și 6 luni,  în funcție de fiecare organism în parte.

            Simptomele cele mai întâlnite încă de la debutul hepatitei A sunt:

  • Stări febrile
  • Stare generală de oboseală, lipsă de energie
  • Lipsa poftei de mâncare și scăderea în greutate
  • Dureri abdominale
  • Stări de rău, uneori greață însoțită de vomă
  • Dureri articulare (de obicei în cazul adulților)
  • Îngălbenirea ochilor (icter)
  • Diaree
  • Culoarea urinei modificată

Virusul se poate transmite chiar și în cazul absenței acestor simptome, așa că imediat ce ți-ai dat seama că ai intrat în contact cu un om bolnav, chiar dacă nu te simți rău, ar fi indicat să mergi la medic pentru un control preventiv. În cazul în care nu ai simptome, medicul va trece la efectuarea analizelor de sânge pentru a depista virusul, în cazul în care l-ai contractat. Din fericire, hepatita A nu conduce la complicații grave precum ciroza hepatică sau carcinomul hepatocelular, iar vindecarea este totală în aproximativ 99% din cazuri.

 

Tratament pentru hepatita A

 

            Cel mai bun tratament în cazul în care ai hepatita A este chiar prevenția. Dacă ai grijă de sănătatea ta și de igienă, șansele de a contractat virusul sunt mult scăzute. Cunoscută ca și boala mâinilor murdare, hepatita de tip A se manifestă în țările mai sărace deoarece mediul este necorespunzător, neigienic. Dezinfecția și respectarea regulilor de igienă sunt esențiale pentru a preveni dezvoltarea bolii. În cazul în care călătorești în zone cunoscute pentru focarele de infecție cu hepatita A, ai la dispoziție un vaccin bazat pe virusul inactiv. Acest vaccin este recomandat a se administra la bebeluși, chiar în primele 4 săptămâni de viață și în majoritatea cazurilor asigură imunitatea pentru tot restul vieții.

            Nu există un tratament specific pentru hepatita A, însă dacă te îmbolnăvești e recomandat să te preocupi de igienă, dar și de alimentație. O dietă echilibrată îți va întări sistemul imunitar și te va ajuta să treci mai repede peste boală, fără alte complicații. Lichidele sunt și ele esențiale. De asemenea, este deosebit de important să te asigură că sursa de apă pe care o folosești nu este contaminată, această fiind o cauză des întâlnită a contaminării cu virusul VHA. Cazurile mai grave impun de multe ori internarea în spital, iar una dintre măsurile obișnuite în astfel de situații este injecția cu imunoglobulina care previne dezvoltarea de forme grave ale hepatitei A.

 

            Vaccinul este cea mai bună soluție pentru a preveni apariția hepatitei A. Eficiența acestuia este dovedită, însă numai alături de un stil de viață sănătos și o igienă corespunzătoare. Cu cât ai mai multă grijă de copilul tău și cu cât îl înveți mai repede cât de important este să avem grijă de sănătatea noastră, cu atât el va fi mai puțin expus la viruși și microbi precum virusul VHA.

 

Etichete:
Map

Scrie-ne Ai o întrebare
sau vrei un pachet personalizat?

Formular